Conservarea și restaurarea componentelor de piatră

Autor Dumitru Augustin Dumitrescu

Diversitatea mineralogică și structurală ale rocilor întâlnite în monumentele istorice

Identificarea acestui tip de rocă este relevantă pentru înțelegerea fenomenelor complexe de degradare și stabilirea metodologiilor de restaurare.

Pornind de la diverse criterii de clasificare se pot face distincții între tipurile de piatră:

  • din punct de vedere chimic (de ex: carbonatice, silicatice etc);
  • a modului de formare (vulcanice – intruzive sau extruzive, sedimentare – clastice, formate prin mecanisme de precipitare chimică sau de origine biologică, sau metamorfice cu structură șistoasă sau masive);
  • a unor caracteristici mineralogice (compoziția mineralogică, dimensiunile cristalelor sau a clastelor, sau gradul și modul de orientare a acestora etc);
  • a caracteristicilor structurale, a morfologiei și caracteristicilor porilor care determină gradul de permeabilitate.

Toate acestea determină caracteristicile și vulnerabilitatea rocilor la diferite mecanisme de degradare.

Ibida, sec IV-VI (Slava Rusă, Tulcea) – recuperarea prin mijloace arheologice a unor zidării antice

Morfologii specifice ale unor degradări frecvent întâlnite în arealul autohton

Degradările pot căpăta manifestări caracteristice unor tipuri de roci sau sunt urmare a proprietăților prezentate anterior, astfel, supuse unor condiții similare, diferite roci sau tipuri diferite ale aceluiaşi tip mineralogic se vor putea degrada în alt diferite grade și moduri.

Degradările produse prin procese mecanice apar atunci când rezistența pietrei este inferioară forțelor care se manifestă asupra ei și care își pot avea originea în interiorul structurii litice sau în exteriorul acestea. În funcție de raportul între forța exercitată asupra pietrei și rezistența structurală a acesteia, degradările mecanice pot fi elastice, plastice sau casante. Cauzele frecvente sunt tensiunile termogene (care constituie principalul mecanism de degradare a rocilor silicatice de exemplu), modificarea volumului prin hidratarea unor componente, ciclurile de îngheț–dezgheț, recristalizarea sărurilor, presiunile de sarcină sau a unor șocuri mecanice. Aceste mecanisme de degradare produc dezagregarea superficială a rocilor, fisuri sau fracturi, exfolieri etc.

Degradările/transformările chimice ale rocilor se manifestă curând după extragerea pietrei din cariere prin reacția componentelor din structura acesteia cu elemente din noul mediu. Desigur, chimismul mineralelor și cel al atmosferei noului mediu va determina sensibilitatea mai mică sau mai mare a rocilor la factorii de degradare chimică.

Sarmizegetusa Regia, poarta de est, reconstrucția a utilizat un calcar mai vulnerabil decât cel original

Unul dintre factorii de degradare responsabil de alterarea componentelor de piatră este poluarea, în special în mediul marilor orașe. Poate cel mai vizibil fenomen este cel al crustelor negre pe componente litice. De luat în seamă sunt și solubilizarea unor componente minerale sau tensiuni mecanice ivite în urma apariției unor componente chimice din reacția mineralelor cu diverși poluanți. Frecvent, în reacții chimice sunt implicați: apa, dioxidul de carbon, oxigenul/ozonul, dioxidul de sulf, oxizii de azot, acizii (azotic, clorhidric).

Degradările produse prin acțiunea factorului biologic pot fi urmare atât a unor reacții chimice (cu diferite produse de metabolism), cât și a unora mecanice prin presiunile exercitate de creștere.

Factorul antropic determină degradarea componentelor în moduri dintre cele mai variate, însă subliniem intervențiile necorespunzătoare prin care componentele litice sunt uneori iremediabil degradate. Înțelegerea naturii materiale a rocilor (stabilită prin analize chimice, mineralogice etc), a fenomenelor de degradare și a mijloacelor optime de intervenție vor permite intervenții de restaurare echilibrate care vor putea prelungi durata de viață a materiei originale și vor putea pune în valoare calitatea artistică a componentelor în sine sau a spațiilor pe care acestea le înnobilează.

Toate informațiile s-au bazat pe imagini și studii de caz, diverse monumente din timpul intervențiilor de restaurare, reprezentative pentru starea de conservare a componentelor litice și a metodologiilor de intervenție. Varietatea de tipuri de rocă utilizate și morfologia degradărilor impun adaptarea metodologiei de conservare-restaurare la fiecare situație.

În cele mai multe cazuri materia litică poate fi recuperată prin metodologii de conservare-restaurare specifice și, astfel, monumentele cărora la aparțin beneficiază de aportul estetic, istoric și documentar al acestora.

Bibliografie

ICOMOS-ISCS: „Illustrated glossary on stone deterioration patterns Glossaire illustré sur les formes d’altération de la pierre”: http://openarchive.icomos.org/id/eprint/434/1/Monuments_and_Sites_15_ISCS_Glossary_Stone.pdf
EwaGlos – „European Illustrated Glossary of Conservation Terms for Wall Paintings and Architectural Surfaces”:
http://openarchive.icomos.org/id/eprint/1706/

Giorgio Torraca, „Porous Building Materials, Materials Science for Arhetictural Conservation”, ICCROM, 2005.

John Ashurst, „Conservation of Ruins”, 2007.

Ashurst J., Dimes F. G., Conservation of Buildings & Decorative Stone, Editura Butterworth-Heinemann, London, 2006.

Wheeler George, „Alkoxysilanes and the consolidation of stone”, Getti Conservation Institute, 2005.

Doehne Eric, Price A. Clifford, Stone Conservation. „An Overwiew of Current Research”, The Getty Conservation Institute, Los Angeles, 2010.

Olteanu, Iulian, Piatra în patrimoniul românesc: degradări specifice și tratamente adecvate, Editura ACS, București, 2015.

Istudor, Ioan, Noțiuni de chimia picturii, Editura ACS, București, 2011.

Oprea Florea, Biologie pentru conservarea și restaurarea patrimoniului cultural”, Editura Maiko, București 2006.

„Protective Shelters for Archeological Sites: proceeding of a symposion” (Herculaneum, Italy, 23–27 September 2013), British School at Rome, 2018.

*Articolul surprinde câteva idei din Atelierul 8 al modului online, proiect „Relația dintre arhitectură și componentele artistice, la monumente”. Informațiile prezentate au urmărit identificarea principalelor forme de degradare a pietrei întâlnite în arealul autohton, a mecanismelor degradărilor și a modului de abordare a intervențiilor de restaurare. Prezentarea a fost structurată în trei părți principale.

Sure foto: Dumitru Augustin Dumitrescu, Călin Bârzu

Autor text: Dumitru Augustin Dumitrescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *