Articolul de față este o pledoarie pentru restaurările bazate pe intervenții minime, neinvazive, ori de câte ori este posibil.

O acțiune prudentă, limitată, va stopa procesele de degradare evolutive, va stabiliza obiectul fără ca acesta să suporte șocurile inerente unor operații de amploare și va permite oricând alte intervenții fără a fi necesară o derestaurare majoră. O astfel de abordare aduce multiple beneficii prin timpul redus de lucru, prin limitarea expunerii restauratorului la mediul toxic, precum și avantaje de ordin financiar.

Metodologia selectată a fost influențată în primul rând de concepția tehnică necorespunzătoare a suportului, respectiv alegerea unui lemn cu noduri și anomalii de fibră, precum și de condițiile de conservare în timp cu efect asupra integrității materiei picturale. Toate acestea au impus o abordare de tip arheologic bazată pe principiul minimei intervenții.

Lacunele stratului pictural însumau mai mult de 50% din suprafața pictată. Pentru o lizibilitate mai bună a compoziției și pentru deosebirea completărilor în raport cu originalul, s-a decis completarea selectivă a unui număr de lacune mici, optând pentru integrarea diferențiată a chituirilor, a urmelor de grund conservate și a uzurilor.

Cuvinte cheie: icoană, restaurare arheologică, intervenții selective.

 

Autor:

Anca Necşoi - Absolventă a Universității Naționale de Arte din București în anul 2008. Certificat de restaurator bunuri culturale – pictură tempera 2018.
Pentru intervenții pe icoane a participat la: restaurarea iconostasului bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din satul Robești, comuna Câineni, județul Vâlcea; restaurarea icoanelor din iconostasul Bisericii Amzei, cu hramul “Sfântul Nicolae”, din București; restaurarea iconostasului „Schitului Berislăvești”, județul Vâlcea ș.a.

 

Caietele restaurării 2020, pp. 182-195