Cea mai solidă mărturie o constituie Cetatea Sucidava a cărei construcţie începea în sec. III e.n. în timpul lui Galenius şi se finaliza în timpul lui Aurelian. Numele cetăţii vine de la vechea denumire - dava şi de la Suci, tribul geto-dacilor care au locuit aici.

În sec. IV Constantin cel Mare construieşte cel mai lung pod din antichitate, între cetate şi Dunăre, care măsura 2437m; cu ocazia inaugurării podului împăratul bate o medalie. Podul şi drumul roman dintre Sucidava şi Romula avea menirea de a asigura legăturile comerciale între romanitatea de la nordul şi sudul Dunării.

Poarta de Vest a cetăţii datează din aceaşi perioadă şi încă păstrează cifrul de intrare. Acesta constă din adâncituri pe traseul roţilor de car după dimensiunile carelor romane astfel încât carele cotropitorilor nu puteau pătrunde în cetate.

În sec.V, pe timpul împăratului Anastasius I şi Justinian, se construiesc clădiri dotate cu încălziri prin pardoseală; cetatea avea apă curentă, fiind bine cunoscute sistemele de preluare a apei şi canalizări. Din sec. VI datează ruinele celei mai vechi bazilici paleocreştine de pe teritoriul ţării noastre.

Elementul surpriză a acestei fortificaţii îl constituie Fântâna secretă. Aceasta asigura necesarul de apă al cetăţii prin captarea unui izvor subteran iar în timpul războaielor, când fântânile din exteriorul cetăţii erau otrăvite, aceasta rămânea singura sursă de apă potabilă. Această fântână ingenios construită este supranumită astăzi Fântâna dorinţelor: oricine ajunge aici este sfătuit să îşi pună o dorinţă care se va împlini când va bea apă din fântână. Poate că această credinţă izvorăşte din datina locurilor referitoare la obiceiurile de nunta: mai toate miresele din zonă vin să bea apă de aici.

Cu miracol sau fără, merită să faci acest drum înmiresmat de parfumul teilor şi presărat cu maci roşii şi merită să asculţi povestea Sucidavei de la Gică Şapcă, "al şaptelea neam" de la Popa Şapcă, revoluţionarul de la 1848