Al cincilea număr al Caietelor restaurării este dedicat Patrimoniului mobil. Articolele dau seama despre o mică parte din realizările celor care muncesc cu pasiune și profesionalism în domeniul gestionării operei de artă. Patrimoniul mobil este domeniul vast în care sunt cuprinse toate bunurile culturale deplasabile, concepute astfel din momentul creației.
Mărturisim că a existat într-un prim moment imboldul de a „poetiza” domeniul cu sintagma patrimoniului „discret”. Dacă revenim, o facem pentru că sintagma, dincolo de sensul poetic, induce și o diminuare a domeniului unde, apoi, cu greu ar mai avea loc opera lui Nicolae Grigorescu sau sculptura lui Constantin Brâncuși, ori superba ușă din pridvorul Voronețului, capodopere monument la fel de valoroase ca oricare din categoriile patrimoniului construit – monumente istorice, ansambluri de arhitectură urbane și rurale sau situri arheologice.
Ar fi de neimaginat lumea, și în ea mersul propriilor noastre vieți, populate în exclusivitate de monumente istorice. Din chiar zorii existenței lui, omul și-a clădit „funcționalul” însoțindu-l de „frumos”.
Astfel, într-o legătură organică cu patrimoniul construit se află ansamblul componentelor artistice dintr-un monument istoric, o seamă de obiecte de o mare varietate funcțională, tehnică și artistică, menite să înnobileze interioarele. „Limita” impusă de spațiul fizic al acestor interioare conferă componentelor artistice o spațialitate specifică de care orice demers de conservare-restaurare va trebui să țină seama în efortul de „repunere în eficiență a operei”. Deplasabilitatea acestei părți din patrimoniul mobil este deci limitată. Cele mai des întâlnite obiecte ce fac parte din ansamblul componentelor artistice sunt: candelabre, sfeșnice, vitralii, iconostase, mobilier stil sau liturgic, uși și ferestre, feronerii, lambriuri și parchete, draperii și covoare, și, nu în ultimul rând, o gamă vastă de ornamente de obicei stucale și policromate. Excepție fac situațiile de forță majoră când, în urma unor catastrofe, aceste obiecte ajung exponate în colecții diverse: muzeale, universitare sau particulare.
Colecțiile de obiecte cu valoare artistică, arheologică, liturgică, de document istoric, științifică, tehnologică, au existat cu mult înintea construirii muzeelor. Șirul obiectelor colecționate este impresionant: cutii de chibrituri, fluturi, șervețele, piese arheologice, flori și ierburi, nasturi, insigne, timbre, vederi, arme etc. Arta a generat însă de-a lungul timpului cele mai mari pasiuni de colecționare, arta plastică acoperind pictura, grafica, sculptura, artele decorative sau ceramica, metalul, sticla, piatra prețioasă etc. În acest context apare firească nevoia de a conserva-restaura bunurile culturale existente în colecții, componentele artistice din monumente istorice, obiectele diverse de pe piața de artă.
Restaurarea patrimoniului mobil presupune în primul rând existența profesionistului, apoi a unei logistici – atelierul și dotările impuse de o asemenea intervenție.
Fiind un demers complex, restaurarea operei de artă necesită o primă fază de cercetare a materiei originale pentru elaborarea unui diagnostic obiectiv pe baza căruia să poată fi întocmită o metodologie științifică de intervenție.
Articolele prezentate fac dovada parcurgerii acestor etape preliminare, fiind descrise și ilustrate operațiunile de restaurare a operelor și remarcabil este faptul că în toate czurile, hotărârile luate de restauratori sunt argumentate pe baza principiilor științifice de restaurare.
dr. Ioan Darida, expert restaurator