Rămâne reversibilitatea o regulă de aur în teoria contemporană a restaurării?
.
Reversibilitatea a reprezentat unul dintre principiile de bază ale eticii și practicii restaurării, un ideal declarat dar care în practică nu a fost niciodată atins.
S-a argumentat atât din perspectivă științifică, cât și din perspectiva restaurării că nu este posibilă obținerea unei reversibilități totale în conservare. În acest context s-au formulat noțiuni alternative, precum „posibilitate de înlăturare” sau „posibilitate de retratare”. S-a propus discutarea principiului în termeni de grade de reversibilitate. Prin formularea și definirea unor sintagme precum reversibilitate tehnică, reversibilitate vizuală și reversibilitate a efectului estetic noțiunea pusă în discuție s-a încărcat cu noi conotații.
Analiza reversibilității s-a propus a fi examinată în legătură cu etapele procesului de restaurare. În cazul tratamentelor de curățare se exemplu, problematica s-a pus în termeni de reversibilitate versus controlabilitate și selectivitate. Pentru intervențiile de consolidare s-a sugerat înlocuirea termenului de reversibilitate cu cel de re-tratabilitate care implică două concepte esențiale: durabilitate și stabilitate fizico-chimică.
Unii autori consideră că principiul reversibilității a rămas o normă foarte importantă și în prezent. Alți autori pun problema înlocuirii sale cu alte noțiuni considerate mult mai adecvate. Baglioni de exemplu lansează întrebarea dacă durabilitatea și compatibilitatea fizico-chimică ar putea fi considerate noua regulă de aur în teoria contemporană a restaurării, în timp ce Margariti declară ferm că, în locul noțiunii de reversibilitate, a fost propus și acceptat termenul de retratabilitate.
Autor:
Anca Mihaela Gavril – Evaluator autorizat al EVAL PROFESSIONAL S.R.L.; studii universitare și postuniversitare în domeniul conservării-restaurării
Caietele restaurării 2019, pp. 22-39