.
Bisericile de lemn din judetul Sălaj sunt monumente de arhitectură reprezentative pentru arta religioasă, alăturându-se celorlate biserici de lemn din România. Construcția acestora se încadrează între secolele XVI – XIX, dar cele mai multe au fost ridicate în secolele XVII și XVIII.
În județul Sălaj au existat 128 de biserici de lemn, dintre care acum se mai păstrează 92, iar dintre acestea 68 sunt încadrate Monument Istoric. Starea de conservare a celor din Lista Monumentelor Istorice este în general problematică, deteriorările fiind foarte numeroase și cu variate repercusiuni asupra durabilității și integrității acestora. În aceeași măsură sunt afectate și componentele artistice ale monumentelor, obiectele de cult sau ansamblurile de pictură interioară si exterioară. Câteva dintre aceste biserici au fost salvate, incluse în ample programe de conservare și restaurare și integrate apoi în circuite turistice. Restul sunt într-o stare de conservare precară, afectate de intervenții abuzive și inoportune, sau abandonate.
Fără o atitudine responsabilă, în timp relativ scurt vor deveni ruine și valorile documentare, istorice și artistice pe care le reprezintă se vor pierde.
Cercetarea bisericilor de lemn din Transilvania s-a realizat de-a lungul timpului în cadrul mai multor proiecte și cercetări, dintre care amintim cele mai recente: Evaluarea multi-disciplinară a ușilor împărătești din bisericile de secol XV-XIX în vederea conservării și restaurării prin metode clasice și digitale pentru asigurarea viabilității comunitare și Biserici de lemn din nordul Transilvaniei. Contextul actual și starea de conservare a ansamblurilor de pictură interioară.
Aceste cercetări sunt rezultatul unei preocupări permanente privind patrimoniul ecleziastic din lemn din nord-vestul României cu tot ce cuprinde acesta: ansambluri de pictură și componente artistice. Pe lângă încercarea de valorificare a acestora se dorește și semnalarea stării deplorabile de conservare a multora dintre ele și a pericolului de ruinare și dispariție. Privind în ansamblu, bisericile de lemn sunt deteriorate de timp, de climatul specific zonei în care se află, însă în mod special de intervenții abuzive, de neglijență și abandon.
În cadrul literaturii de specialitate se remarcă, în anul 1926, Nicolae Ghika Budești, arhitect și membru al Academiei Române și al Comisiei Monumentelor Istorice, care scria:
„…este necesar atât cât mai este timp, ca aceste biserici să fie studiate, relevate, fotografiate, căci încetul cu încetul ele dispar, întrucât pe lângă că sunt expuse focului, apoi lemnul, în clima noastră extremă, expus când umezelii şi frigului, când uscăciunii şi căldurii, se distruge după oarecare timp. Principala causă însă de distrugere este lipsa de îngrijire, faptul că nu se apreciază la justa lor valoare, aceste modeste lucrări de adevărată artă, cari caracterizează atât de bine simţul artistic şi însuşirile ţăranului nostru. Cele mai multe ori starea acestor biserici ajunge atât de rea, din causa neîngrijirii lor de către cei în drept, încât ele sunt pe jumătate ruinate, şi cei interesaţi au un bun pretext pentru a cere dărâmarea lor, pe motiv că enoriaşii vor să construiască o biserică nouă în locul celei vechi care este neîncăpătoare şi în stare rea. Şi se pare localnicilor că, mică şi modestă cum este bisericuţa lor de lemn, ea nu mai corespunde înstăririi lor de astăzi şi ambiţiunii lor de a întrece pe vecinii cari au biserici noi de zid cu turle multe. În neștiinţa lor, ei nu-şi dau seama că aceste biserici noi, cât de mari şi de pretenţioase sunt, nu ajung nici de departe la frumuseţea şi valoarea artistică reală a micilor bisericuţe de lemn moştenite din epoci de credinţă, clădite de evlavioşi creştini, de către meşteri însufleţiţi de credinţă şi mânaţi de tradiţia moştenită din moşi−strămoşi. Ei nu ştiu că numai cu credinţa în suflet se poate face artă şi că într’o vreme de materialism şi semi cultură ca a noastră nu se poate năzui la aşa ceva.”
Deși au apărut tot mai multe asociații și fundații care se implică în salvarea patrimoniului, iar conservarea și restaurarea a devenit o disciplină bine pusă la punct în România, această situație descrisă de Nicolae Ghika Budești este la fel de actuală și în prezent.
Biserici de lemn din Județul Sălaj
Pe Lista Monumentelor Istorice din România, actualizată în anul 2015, se găsesc încă date eronate sau incomplete sau chiar biserici de lemn încadrate ca monument istoric, deși sunt dispărute de mai bine de 100 de ani. Despre acestea prea puțin se mai știe, iar odată cu ele au dispărut definitiv informații referitoare la tehnica de execuție, elemente de decor, pictură interioară sau orice alt aspect particular. Bisericile de lemn sunt specifice țării noastre și se regăsesc pe întreg teritoriul, dar cu toate acestea anumite zone au fost mai intens studiate.
Bisericile de lemn din județul Sălaj au fost menționate încă din anul 1896 într-un articol publicat în Buletinul Arheologic. În acesta se vorbea despre biserica din Bănișor (azi dispărută), Derșida și o altă biserică de lemn datată 1600-1650. După descrierea amplă a arhitecturii, a picturilor interioare și localizarea în apropiere de Derșida, este probabil vorba despre biserica din Corund (aflată în jud. Satu Mare). Ulterior acestea au fost studiate de numeroși alți istorici și cercetători.
Județul Sălaj cuprinde 92 de biserici de lemn dintre care 68 sunt clasate monument istoric, cea mai veche fiind cea din Bulgari, construită în anul 1547. Despre această biserică se spune că a fost mai întâi acoperită cu tulpini de porumb. Din secolul XVI se mai păstrează biserica din Racâș, ridicată în anul 1558; datarea este totuși incertă. Arhitectura acestei biserici este deosebită de tipologia celorlalte monumente din zonă, asemănându-se mai degrabă cu cele din Maramureș; astfel acoperișul are două poale pe latura de sud, deasupra pridvorului.
Biserica de lemn din Șoimușeni este și ea datată în cadrul Listei Monumentelor ca fiind de secol XVI, însă este originară din Maramureș. A fost strămutată în județul Sălaj în secolul XIX.
Din secolul XVII se păstrează 14 monumente, din secolul XVIII sunt consemnate 37 de monumente, iar din secolul XIX, 14 monumente. Dintre bisericile sălăjene, trei au fost strămutate în muzee în aer liber la Sibiu și Cluj-Napoca. Este vorba de bisericile din Bezded, Cizer și Petrindu. Ultimele două au fost restaurate recent în cadrul proiectului intitulat: Conservare-Restaurare și punere în valoare a bisericilor din lemn Petrindu și Cizer, finanțat prin Granturi SEE, operațiunile finalizându-se în anul 2017.
Starea actuală a bisericilor de lemn și aspectul acestora sunt rezultat al unui cumul de factori: mediului în care au fost ridicate, acțiunea constantă a agenților de degradare asupra materialelor constitutive, sau dezastrele naturale; însă influența cea mai mare o are factorul uman, cel mai agresiv dintre toate, manifestat în mare măsură prin nepăsare, intervenții necorespunzătoare, abuzive sau vandalisme.
Situația materială a zonelor rurale este în general precară, iar atunci când se reușesc strângeri de fonduri se alege de cele mai multe ori construirea de lăcașuri noi, de zid, mai spațioase, ignorând total problemele celor vechi. Materialele din care sunt realizate bisericile de lemn sunt de natură organică, perisabile, vulnerabile în fața a numeroși factori de degradare. Un eveniment major poate distruge iremediabil un monument, în timp foarte scurt. Cu toate acestea, cu o îngrijire corespunzătoare, pot rezista sute de ani.
În urma deplasărilor pe teren s-a realizat o amplă documentație fotografică a bisericilor de lemn, cu toate elementele lor specifice, dar și acele aspecte negative care țin de starea catastrofală de conservare a elementelor de arhitectură, decor sau ansambluri de pictură (interioară sau exterioară).
Din punct de vedere arhitectural, majoritatea se încadrează într-un stil bine definit; pereții bisericilor sunt construiți din bârne groase, îmbinate în capete în sistem blockbau, așezați pe o talpă masivă din lemn și apoi pe un soclu de piatră. Excepție fac bisericile din Bârsa și Chieșd, aparținând secolului XVIII, așezate direct pe pământ. Aceasta din urmă se deosebește și prin forma semicilindrică a absidei altarului și cheotorile în cârlig, rezolvare mai dificilă, dar spectaculoasă, comparând-o cu absidele de formă poligonală, caracteristice acestor monumente de lemn.
Biserica de lemn din Camăr, datată 1780, se distinge prin modul de construcție al pereților, asemănător bisericilor din Oltenia, în tehnica numită căței. Astfel, pe lungimea pereților sunt intercalați stâlpi verticali denumiți căței, fixați în talpă și în cununile de bârne. Acest tip de pereți erau apoi acoperiți cu chirpici.
Biserica din Ileanda, de secol XVII, are pe suprafața pereților exteriori șipci subțiri de lemn, așezate oblic, cu scopul de a primi ulterior tencuială. Aceasta nu a mai fost tencuită, însă șase dintre bisericile de lemn sălăjene, incluse în Lista Monumentelor Istorice au în prezent pereții acoperiți cu tencuieli de diferite tipuri și cu diferite materiale.
Cele care nu au fost tencuite au fost decorate pe exterior cu ornamente incizate sau sculptate, în special pe latura de vest și pe portalul ușii de acces în pronaos. Dintre acestea amintim bisericile din: Bârsău Mare, Bălan Josani, Vădurele, Brusturi, Măgura, Hida, Fildu de Sus, Cehei, Ulciug, Porț. Elementele reprezentate fac parte din repertoriul de semne și simboluri arhaice: funia răsucită, rozete, colți, romburi, cruci etc., iar așezarea acestora nu este deloc aleatorie.
Pe ancadramentul ușii de intrare în pronaos a bisericii din Hida, de secol XVIII, pe lângă cruci sculptate, rozete, romburi și motivul funiei, apar sculptate, de-a dreapta și de-a stânga intrării, două palme deschise. Reprezentarea acestora este neașteptată, însă foarte expresivă.
Pe exteriorul unor biserici, cum sunt și cele din Baica, Bălan Josani, ambele de secol XVII, sau Păușa și Stâna, de secol XVIII, se remarcă urmele unor picturi exterioare. Starea lor de conservare este foarte precară, deseori păstrându-se doar contururi străvezii ale unor personaje, sau doar fragmente mărunte ale fâșiilor de pânză, straturilor de preparație sau de culoare.
Acoperișul bisericilor sălăjene este înalt, în două ape, de cele mai multe ori din două module, urmărind forma absidelor degroșate. Învelitoarea exterioară specifică este șindrila. În ceea ce privește acest tip de învelitoare, în cazul a 16 monumente a fost înlocuită cu tablă zincată.
Bisericile din Racâș și Domnin se disting de restul, înfățișând poale duble ale acoperișului, pe o latură (cea de sud, deasupra intrării) sau de jur-împrejurul monumentului. Acest tip de acoperiș dublu este specific bisericilor de lemn din Maramureș. Pentru a feri pereții de acțiunea dăunătoare a apei, provenite din precipitații (ploaie, zăpadă), marginile acoperișului sunt ușor evazate.
Turnul bisericilor se ridică pe partea de vest a acoperișului și are forme și dimensiuni diferite, unele mai scunde și robuste, altele subțiri și înălțate. Foișorul turnului este în general deschis, cu arcade și pălimar de scânduri traforate, iar coiful este elansat, poligonal. Biserica din Fildu de Sus, de secol XVIII, este cunoscută pentru coiful foarte înălțat al turnului. Pe poalele evazate ale acestuia sunt așezate, pe cele patru colțuri, câte un turnuleț mai mic, cu rol decorativ. Acestea apar la numeroase biserici din zona Sălajului.
La interior, spațiul este împărțit în trei încăperi principale: pronaosul (spațiul destinat femeilor), naosul (spațiu destinat bărbaților) și absida altarului. Dimensiunile acestor încăperi variază de la un monument la altul. Pereții interiori sunt împodobiți cu pictură, urmărind un program iconografic destul de rigid, bine stabilit pentru fiecare încăpere în parte. Cu toate acestea decorul pictat nu este identic, fiecare având individualitate, rezultată din modul de împărțire al spațiului, dimensiunea scenelor, rezolvarea fundalurilor și a elementelor de decor, tipul de tratare al personajelor: mai detaliat sau mai sugestiv, stilizat. Pe lângă acestea mai apar elemente sau personaje neobișnuite sau scene cum sunt cele cu caracter moralizator.
Aceste scene se înfățișau în pronaos, de cele mai multe ori pe laturile de vest sau sud. Rolul lor era acela de a provoca un puternic impact asupra credincioșilor, de a-i înspăimânta și de a-i descuraja să greșească. Astfel, oamenii care înfăptuiesc diferite păcate (cel care fură, cel care ascultă la fereastra vecinului, cel care necinstește părinții etc.) sunt înfățișați în mod ingenios, torturați de diavoli, în nenumărate feluri, adaptate gravității păcatului. Tot în cadrul acestor scene apar și personificările Morții și Ciumei.
Naosul și absida altarului cuprind scene din Noul și Vechiul Testament, Pilde, Ciclul Patimilor Lui Iisus, Minuni, Ierarhi și Arhierei.
Iconostasul este împărțit în mai multe registre suprapuse, dintre care nu lipsesc cel al Icoanelor Împărătești, al Apostolilor și cel superior, care cuprinde Crucea și cele două Molenii. În plus pot apărea Marile Praznice Împărătești, Profeți și panouri decorative. Ușile decupate în iconostas, prin care se face trecerea în absida altarului, sunt în general trei la număr, cele Împărătești, central și cele Diaconești, pe laturile de nord și sud. Atunci când biserica este de dimensiuni mici și spațiul este restrâns, există doar două uși, cea Împărătească și una Diaconească, așa cum este la biserica din Măgura.
Intervenții în timp
Dacă am privi bisericile de lemn din Sălaj la momentul în care acestea au fost ridicate, le-am cunoaște în alt fel decât o putem face acum. Aspectul actual este într-atât de diferit uneori, încât nu mai păstrează decât foarte puțin din cel original. Aceste modificări nu sunt cauzate atât de mult de trecerea acestora prin timp și de fenomenele naturale de degradare, ci mai curând ca urmare a intervențiilor nechibzuite ale omului.
Factorii de degradare endogeni și exogeni acționează constant asupra materiei organice, iar lemnul din care sunt ridicate bisericile este vulnerabil. Umiditatea, lumina, căldura, insectele xilofage, fungii sau alți factori naturali pot provoca în timp deteriorări însemnate, chiar distrugerea completă a unei biserici. Însă preocuparea pentru aceste monumente și un minim efort poate încetini evoluția unora dintre degradări sau le poate chiar stopa. Atât la interior cât și la exterior, bisericile de lemn au suferit felurite modificări.
La interior s-a dorit în nenumărate rânduri mărirea spațiului liturgic prelungind astfel una dintre încăperi, sau prin adăugarea unui cafas în naos, pe latura de vest. În cazul bisericii din Chieșd, cafasul se prelungește și pe laturile de sud și nord, sprijinindu-se pe stâlpi de lemn. Lăsând la o parte intervenția abuzivă în sine, pictura naosului și continuitatea scenelor au avut iremediabil de suferit.
Înălțarea ușilor de acces, atât la pronaos, naos sau absida altarului, mărirea ferestrelor sau decuparea unor ferestre false în peretele de est al pronaosului, pentru o mai bună vizibilitate în naos, sunt alte practici foarte des întâlnite, care modifică aspectul original și mutilează pictura interioară.
Racordarea la curent electric și căldură a bisericilor de lemn, fără un minim de apreciere față de monument, în ansamblul lui, a pricinuit o altă sumă de deteriorări brutale, uneori iremediabile, asupra structurii, elementelor componente și ansamblurilor de pictură.
Deteriorările inevitabile apărute de-a lungul timpului au fost, de foarte multe ori, tratate în mod superficial și necorespunzător, provocându-se daune suplimentare. Fisurile sau distanțările bârnelor au fost umplute cu spumă poliuretanică sau ghips, fâșiile de pânză desprinse au fost ori smulse ori fixate cu cuie metalice, care în timp au ruginit, extradosul bolții naosului a fost învelit în folie de plastic, pentru a nu permite apei pluviale să pătrundă la interior. Cu toate acestea, efectul infiltrațiilor se observă la multe monumente, pictura de pe bolta naosului fiind pătată, decolorată sau chiar spălată, împreună cu stratul de preparație. Prezența umidității favorizează dezvoltarea agenților biologici (fungi, insecte xilofage), care, fără un tratament de specialitate, pot duce în timp scurt la distrugerea iremediabilă a monumentului.
Pe lângă acestea se adaugă uzura funcțională și vandalismele, manifestate prin incizii și eroziuni la nivelul stratului de culoare, depuneri de materii grase, provenite de la arderea lumânărilor, uleiului de la candele sau în urma atingerii constante a suprafețelor cu mâinile sau articolele vestimentare. Fixarea unor obiecte necorespunzătoare în pereți: cuiere, ștergare, litografii etc., este un alt obicei frecvent. În unele biserici, în special în pronaos, se pot observa mutilări intenționate ale personajelor, incizii cu obiecte ascuțite în dreptul ochilor și gurii.
În cadrul proiectului ASTERCRIG s-au cercetat ușile împărătești ale bisericilor din Sălaj. Acestea sunt obiecte importante de patrimoniu, unele dintre ele cu totul spectaculoase, de tipul celor ajurate, alcătuite din panouri traforate, împodobite cu foiță metalică și pictură. Starea lor actuală este similară cu cea a bisericilor afectate de acțiunea agenților de deteriorare, de uzura funcțională și neglijență.
La exterior, două dintre cele mai vizibile deteriorări ale structurii și aspectului sunt aplicarea de tablă zincată în locul șiței de lemn, pentru a înveli acoperișul, și zidirea pereților bisericii pentru a ascunde materialul de construcție. La biserica din Piroșa, de secol XIX, distanțările pereților exteriori au fost izolate cu bucăți înguste de tablă.
Pentru extinderea spațiului s-a apelat la adăugarea de pridvoare exterioare pe laturile bisericilor, așa cum este cel construit pe latura de vest a bisericii Purcăreș, de secol XIX.
Șița acoperișului bisericii din Bocșița, învechită și deteriorată, a fost izolată la exterior cu folie de polietilenă, fixată cu șipci de lemn. Între timp și această folie s-a degradat și s-a sfâșiat.
Soclurile de piatră pe care sunt așezate bisericile sunt reparate cu materiale necorespunzătoare, cum este cimentul, iar încuietorile originale ale ușilor de acces în monument au fost înlocuite cu tot felul de sisteme nepotrivite.
În anul 2017, două biserici din județul Sălaj au fost grav avariate de furtună. Este vorba despre biserica din Lozna, de secol XIX, la care coiful bisericii s-a desprins și a căzut în apropierea monumentului și Poarta Sălajului, de secol XVII, la care turnul s-a prăbușit peste acoperiș. În cazul celei din urmă, căpriorii din partea de nord-est a acoperișului au fost distruși. În prezent acestea sunt asigurate, până când se vor strânge fondurile necesare restaurării.
Pe lângă cele strămutate în cadrul unor muzee în aer liber, bisericile de lemn rămase în cult, în care se mai oficiază slujbe (43 în județul Sălaj), tind să prezinte o stare de conservare mai bună. Cele abandonate devin ruine în mod accelerat, iar starea catastrofală de degradare a unora le face să reprezinte un pericol pentru cei care ar vrea să mai intre în ele.
Bisericile de lemn sunt monumente valoroase, reprezentative artei româneşti, iar grija pentru ele şi salvarea lor la timp sunt absolut necesare. Întreținerea constantă şi operațiunile de conservare şi restaurare sunt singurele care pot asigura supravieţuirea acestora.
Bibliografie:
*** Lemn. Biserici din nordul Olteniei, București, 2010.
*** Monumente istorice și de artă religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj-Napoca, 1982.
*** Biserici de lemn din Transilvania. Cluj și Sălaj, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2017.
Bratu, A., Pictura murală maramureșeană. Meșteri zugravi și interferențe stilistice, Ed. ACS, București, 2015.
Godea, I., Biserici de lemn din Europa, București, 2008.
Godea, I., Biserici de lemn din România (nord-vestul Transilvaniei), Ed. Meridiane, București, 1996.
*** http://usiimparatesti.granturi.ubbcluj.ro/
*** https://patrimoniu.gov.ro/images/lmi-2015/LMI-SJ.pdf
Autori:
Adrian Rauca – Conf. univ. dr. Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, Departamentul Conservare și Restaurare
Irina Crețeanu – Lect. univ. dr. Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, Departamentul Conservare și Restaurare
Caietele restaurării 2018, pp. 246-265