Câteva considerații asupra materialelor și tehinicilor de realizare a picturii din bisericile de lemn

Stratul de preparație – proprietăți ale materialelor și forme de deteriorare

Lucrarea aduce în atentia restauratorilor problemele referitoare la tehnicile și materialele utilizate în realizarea stratului de preparație a picturilor murale din bisericile de lemn din România. Datele culese din rețetele propuse în erminiile publicate precum și caracteristicile materialelor menționate în respectivele rețete constituie un cumul de informații care ajută la conturarea unor caracteristici ale materialelor originale și a proprietăților acestora in relație cu fenomenele de degradare specifice materialelor originale precum și cu degradarile suportului de lemn.  Lucrarea reprezintă o sinteză a celor mai cunoscute publicații și poate constitui un punct de pornire în demersul aprofundării cunoștințelor în ceea ce privește materialele organice și anorganice întâlnite în stratul de preparație al picturilor din bisericile de lemn.

Autor:

Andreea Darida – Expert în conservare-restaurare în domeniul patrimoniului mobil, lemn policrom, pictură pe lemn, având o experiență în domeniu de peste 10 ani. Pe parcursul activității sale, Andreea Darida a avut ocazia să participe la scrierea de proiecte de conservare-restaurare la diverse categorii de componente artistice pentru monumente, având de asemenea activitate și în practica de șantier de conservare-restaurare la monumente istorice de importanță națională. Experiența profesională a restauratoarei cuprinde și participarea la proiecte internaționale de cercetare a patrimoniului cultural, rezultatele fiind publicate în publicații de specialitate recunoscute la nivel academic.

Caietele restaurării 2021, pp. 296-311

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *