Monumente din România pe lista patrimoniului mondial

În noiembrie 1972, UNESCO a aprobat Convenția privind protejarea patrimoniului cultural și a celui natural. Țările lumii erau invitate să semneze documentul acesta care avea ca scop înscrierea pe nou-creata Listă a Monumentelor Istorice a celor mai reprezentative obiective aflate pe teritoriul lor, obiective ce urmau a fi supuse unei judecăți de valoare bazate pe un set de criterii și analizate de un comitet special constituit, care le conferea calitatea de bun al patrimoniului mondial.
Rând pe rând, țări din Europa, America de Nord și apoi cele de pe restul continentelor au aderat la această convenție, astfel încât numărul lor atinge astăzi cifra de 179.
Implementarea cade în sarcina guvernelor, care, prin semnarea con­venției, se obligă să respecte principiile care definesc noțiunea de „protecție”.


România a trebuit să aștepte anul 1990 pentru a semna Convenția. Aceasta presupunea și asumarea responsabilității pentru acordarea unei protecții speciale monumentelor pe care le propunea pentru a figura pe Lista UNESCO.
În 1992 a început selecția obiectivelor propuse Ministerului Culturii de către specialiști, precum și întocmirea dosarelor ce urmau a fi propuse analizei și aprobării Comitetului Patrimoniului Mondial. Dosarele au fost întocmite de specialiști din cadrul Direcției Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice și trimise la Paris pentru validarea finală. Demersul a fost însă încetinit prin faptul că România nu avea în acel moment o lege pentru monumentele istorice, ci doar o legislație conexă, care cu greu a fost acceptată, mai cu seamă prin sprijinul oferit de către ambasadorul României la UNESCO, Dan Hăulică, dar și de susținerea Directorului General UNESCO din acel moment, Federico Major, care cunoștea România și valorile ei.
Astfel, la sesiunea din noiembrie 1993, de la Cartajena, Comitetul Patrimoniului Mondial a înscris în Lista oficială Bisericile cu pictură murală exterioară din Nordul Moldovei, Mănăstirea Hurezi și ansamblul Bisericii fortificate din Biertan.
Lista a fost amplificată în 1999, prin extinderea poziției Biertan la un număr de biserici fortificate din sudul Transilvaniei, împreună cu satele de care aparțin și prin adăugarea de poziții noi: Cetățile dacice din Munții Orăștiei, Biserici de lemn din Maramureș, orașul istoric Sighișoara.
O ultimă extindere a avut loc în 2010, când obiectivului Bisericile cu pictură murală exterioară din Nordul Moldovei i-a fost adăugată Biserica mănăstirii Sucevița, omisă, dintr-un concurs de împrejurări, din Lista propusă în 1993.


În afară de obiectivele deja înscrise (31 de individualități), la UNESCO există și o listă de Propuneri (Tentative List) făcute de România, unele beneficiind deja de dosare de înscriere, aflate în diverse faze de avizare, pentru altele procedura nefiind demarată.

Autor:

Tereza Sinigalia – Doctor în Istoria Artelor, Prof. univ. emerit, Universitatea Națională de artă „G. Enescu”, Iași

Caietele restaurării 2021, pp. 364-365

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *