Specificul plantațiilor istorice de arbori din parcurile publice amenajate între 1830-1916

Parcurile și grădinile istorice reprezintă monumente complexe în care ponderea componentei vegetale și, mai cu seamă, a vegetației lemnoase, este, cel puțin în cazul României, foarte mare. Logica plantațiilor din aceste spații cu valori deopotrivă culturale și naturale, precum și alegerea speciilor nu au fost întâmplătoare, iar motivația și istoria fiecărei decizii privind componenta vegetală a unui parc sau a unei grădini reprezintă un subiect foarte important, dar mult prea puțin cercetat în România, în ceea ce privește înțelegerea evoluției unui astfel de spațiu, gestionarea, conservarea și restaurarea sa corespunzătoare. Pe cale de consecință, în cele ce urmează vor fi prezentate câteva aspecte privitoare la specificul plantațiilor și la modele naționale și internaționale și motivele alegerii folosirii unor anumite specii de plante și, mai ales, de arbori, în parcurile municipale înființate între 1830-1916 la sud și est de Carpați.

Autor:

Alexandru Mexi – Alexandru Mexi este peisagist, master în studii culturale și autor al unei teze de doctorat dedicate istoriei și evoluției parcurilor publice municipale în context național și european. Alexandru lucrează ca cercetător științific III în cadrul Institutului Național al Patrimoniului și este cadru didactic asociat la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, acolo unde predă cursuri de istoria grădinilor și peisajelor.

Institutul Național al Patrimoniului, Universitatea din București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.