Principiul autenticității, complex, dinamic și controversat, în legătură cu practica conservării-restaurării, este menționat în multe dintre textele doctrinare internaționale.
Articolul de față își propune să prezinte și să analizeze critic modul în care autenticitatea este reflectată în Carta de la Veneția (1964), Ghidurile operaționale ale Comisiei Patrimoniului Mondial UNESCO pentru implementarea Convenției Patrimoniului Mondial, Documentul de la Nara referitor la autenticitate (1994), Declarația de la San Antonio (1996) și Carta de la Riga privitoare la autenticitate și reconstrucția istorică în legătură cu patrimoniul cultural (2000).
Cu impact mondial sau regional asupra conservării-restaurării, aceste texte doctrinare fac obiectul discuțiilor profesionale și a multor scrieri privitoare la autenticitate, tratată din perspectivă teoritică și practică. De asemenea, întrucât se poziționează diferit pe axa spațio-temporală, ele pun în evidență importanța atribuită până în prezent autenticității în legătură cu conservarea-restaurarea patrimoniului cultural.
Autor:
Anca Mihaela Gavril este licențiată a Universității Naționale de Arte din București, Facultatea de Istoria și Teoria Artei, specializarea Conservare și Restaurare, aboslventă a masterului Metodologii de Restaurare a Patrimoniului Artistic din cadrul aceleiași universități și a programului de master Managementul Restaurării și Valorificării Patrimoniului Cultural, din cadrul Facultății de Administrație și Afaceri a Universității din București.
EVAL PROFESSIONAL S.R.L.
Caietele restaurării 2022, pp. 10-49