Autor Dragoş Gh. Năstăsoiu
Din cele şapte specializări și unsprezece domenii pentru care este conferită atestarea de către Ministerul Culturii a specialiştilor şi experţilor în domeniul protejării monumentelor istorice, doar persoanele atestate pentru specializarea A(elaborarea de studii, cercetări şi inventarierea monumentelor istorice), domeniul 3 (studii, cercetări şi inventariere monumente istorice) au – în conformitate cu legislaţia în vigoare – dreptul de a elabora studii istorico-arhitecturale.
Potrivit registrelor specialiştilor şi experţilor în domeniul protejării monumentelor istorice, disponibile online pe site-ul Institutului Naţional al Patrimoniului (https://patrimoniu.ro/ro/articles/atestarea-specialistilor-si-expertilor), din cei 745 de specialişti în viaţă, doar 212 sunt atestaţi să elaboreze studii şi investigaţii asupra monumentelor istorice, să le cerceteze şi să le ia în evidenţă, în timp ce din 211 experţi şi verificatori tehnici în viaţă, mai mult de jumătate (112) dispun de aceeaşi abilitare. (Întrucât respectivele liste menţionează de multe ori doar specializarea A, dar nu specifică întotdeauna şi domeniul, prezenta statistică este imprecisă şi are numai valoarea orientativă.)
Examinând formaţia de bază a specialiştilor şi experţilor în conformitate cu informaţiile declarate de către aceştia şi incluse în aceleaşi liste, se constată o diversitate a pregătirii lor profesionale, majoritatea specialiştilor şi experţilor fiind arhitecţi (136 de arhitecţi cu diferite specializări în rândurile specialiştilor, respectiv 35 de arhitecţi în rândurile experţilor). Această situaţie nu este una surprinzătoare, deoarece arhitecţii sunt de cele mai multe ori antreprenorii şi coordonatorii reali ai lucrărilor de intervenţie asupra monumentelor istorice. Arhitecţilor le urmează – în rândurile specialiştilor – restauratorii (38 de restauratori cu diferite specializări) şi inginerii (13 ingineri), în timp ce ordinea este inversată în rândurile experţilor: 26 de ingineri cu diferite specializări, respectiv 20 de restauratori cu variate specializări. Deşi elaborarea studiilor istorico-arhitecturale necesită şi o pregătire istorică din partea elaboratorilor lor, este totuşi surprinzător numărul foarte redus al istoricilor de artă, istoricilor şi arheologilor atestaţi în această privinţă: printre specialişti, se regăsesc 12 istorici, 5 istorici de artă, 1 istoric de artă-arhitect, 2 arheologi şi un istoric-arheolog, în timp ce printre experţi, se află 12 istorici de artă, 5 istorici, 1 istoric-arheolog şi 3 arheologi. Varietatea pregătirii profesionale este asigurată în rândul specialiştilor de 2 ingineri-chimişti, 1 chimist şi 1 inginer-peisagist (în mod surprinzător, unul dintre specialişti nu şi-a declarat profesia), în timp printre experţi diversitatea formaţiei de bază este asigurată de 3 biologi, 2 biochimişti, 3 chimişti, 1 chimist-restaurator, 1 geolog şi 1 fizician.
Aparent, monumentele istorice însele ar avea de câştigat de pe urma aceastei diversităţi apreciabile a formației de bază a specialiştilor şi experţilor atestaţi să elaboreze studii istorico-arhitecturale, deoarece ea ar putea astfel asigura pluralitatea opiniilor şi abordărilor în viitoarele intervenţii complexe asupra monumentelor istorice şi a diferitelor lor componente artistice. În realitate însă, întrucât studiile istorico-arhitecturale sunt elaborate de o singură persoană având o singură specializare şi, de obicei, competenţe mono- sau cel mult bi-disciplinare, iar nu de o echipă de profesionişti cu pregătiri si competenţe diverse, elaboratorii de studii istorico-arhitecturale acordă o atenţie mai mare problemelor corespunzând pregătirii lor anterioare, neglijând în mod inevitabil alte aspecte care sunt deseori esențiale pentru înțelegerea monumentului istoric în toată complexitatea lui.
Din nefericire, repartiţia teritorială a specialiştilor şi experţilor atestați pentru elaborarea studiilor istorico-arhitecturale în județe sau în grupurile de județe aflate în responsabilitatea subcomisiilor zonale ale Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice nu este una uniformă. Marea majoritate a specialiştilor şi experţilor are reşedinţa în București (104 specialişti şi 63 experţi), în timp ce restul locuiesc în diferite orașe ale țării, în diferite proporţii, după cum urmează: Cluj – 11 specialişti şi 6 experţi; Sibiu – 11 specialişti şi 6 experţi; Iaşi – 6 specialişti şi 4 experţi; Oradea – 6 specialişti şi 3 experţi; Bistriţa – 6 specialişti şi 1 expert; Târgu Mureş – 6 specialişti şi 1 expert; Tmişoara – 5 specialişti şi 2 experţi; Alba Iulia – 4 specialişti şi 2 experţi; Braşov – 3 specialişti şi 2 experţi; Baia Mare – 2 specialişti şi 1 expert; Sf. Gheorghe – 1 specialist şi 3 experţi; Miercurea Ciuc – 3 specialişti; Ploieşti – 3 specialişti; Satu Mare – 2 specialişti etc. Doi experţi domicialiază chiar în Germania, respectiv Franţa. Există, prin urmare, un decalaj accentuat al repartizării în teritoriu a specialiştilor şi experţilor, multe județe (mai mult de jumătate) sau chiar teritorii întregi (de exemplu, Dobrogea) nedispunând de niciun profesionist din domeniul protejării monumentelor istorice.
Această situaţie nu sprijină deloc legislaţia actuală care stipulează recurgerea – în vederea elaborării de studii istorico-arhitecturale – la specialişti şi experţi din cadrul serviciilor publice deconcentrate (adică zonale, judeţene) ale Ministerului Culturii. Din această stare de fapt, decurge o diferență majoră de calitate a studiilor istorico-arhitecturale; absenţa unor persoane competente direct legate de o anumită localitate limitează accesul la sursele de informare necesare și, mai presus de toate, îngreunează cunoașterea nemijlocită a monumentului istoric (și a contextului acestuia) pentru care este întocmit studiul istorico-arhitectural.
*Informații extrase din atelierul 11 al proiectului „Relația dintre arhitectură și componentele artistice, la monumente”
