Oliviu Boldura – Restaurare pictură murală. Istorisiri

dr. Oliviu Boldura

Domnul prof. univ. dr. Oliviu Boldura este expert restaurator pictură murală, un profesionist desăvârșit, care a contribuit substanțial la formarea școlii românești de restaurare și a generații de restauratori atât în mediu universitar, cât și pe șantierele de restaurare coordonate de domnia sa.
Respectul față de opera de artă, dăruirea și profesionalismul cu care se dedică domeniului conservării sunt virtuți transpuse în valoroase ansambluri de pictură murală restaurate, în exigența cerută atât sieși, cât și celorlalți, în permanenta preocupare pentru cercetare, informare și colaborare între specialiștii domeniilor conexe implicate în conservarea-restaurarea monumentului ca întreg. Participă activ la Comisiile Monumentelor Istorice naționale și regionale, Comisia de atestare profesională și Comisia de Componente artistice din cadrul Ministerului Culturii. Contribuie la cunoașterea domeniului prin lucrările publicate și articole de specialitate, prin prezentări susținute la congrese și simpozioane.
Este membru fondator al Asociației Art Conservation Support și membru al Uniunii Naționale a Restauratorilor de Monumente Istorice din România (UNRMI).

Pe parcursul activității neîntrerupte, de peste 50 de ani, în domeniul conservării și restaurării, a primit diverse recunoașteri ale implicării sale: Premiul Vasile Drăguţ şi Marele Trofeu pentru proiectul de cercetare istorică, arheologică şi restaurarea picturii Mănăstirii Probota, în 2001, acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor, și Ordinul Meritul Cultural în gradul de Comandor emis în 2004 de preşedintele României; Premiul „George Oprescu”, acordat de Academia Română pentru lucrarea Pictura murală din nordul Moldovei. Modificări estetice şi restaurare (2007); diploma de excelență pentru întreaga activitate din partea UNMRI.

Caietele restaurării 2023, pp. 25-29