urbanist Ramona Ungureanu
Urbanism istoric
În prezent, în ceea ce privește legislația românească, sintagma de „urbanism istoric” apare în normele metodologice privind atestarea specialiștilor și experților în domeniul monumentelor istorice, fiind unul din domeniile în care se acordă atestările, conform articolului 9 al acestor norme.
Dacă încercăm să dăm o definiție acestui domeniu cred că cel mai simplu este să pornim de la cuvintele care compun sintagma.
În DEX cuvântul urbanism trimite către urbanistică, care e definită ca știința proiectării și planificării lucrărilor de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei așezări omenești. Deci, pornim de la ceva existent, lucrăm cu un oraș existent, cu etapa la care se află astăzi.
Și atunci, referindu-ne la urbanismul istoric înțelegem că este vorba, ca și în cazul unei clădiri, despre evoluția unei așezări în timp, despre straturile pe care le adună pentru a deveni ce este astăzi. Straturi, layere pe care le adună în urma unor evenimente istorice sau naturale, a unor decizii politice, a cutumelor și utilizărilor impuse de oameni, precum și a unor reglementări urbanistice succesive (de exemplu, pentru zona Muntenia și Moldova, odată cu Regulamentul Organic din 1830, apar o serie de regulamente urbanistice care au schimbat fața orașelor în diferite etape, pe care le putem recunoaște ușor chiar privind în spațiul public: sfârșitul secolului al XIX-lea, perioada interbelică, perioada socialistă și perioada contemporană).
Legislație
Actele normative în care găsim trimiteri către acest domeniu, prin documentațiile solicitate sau anumite sintagme folosite sunt:
Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice
Prin faptul că:
- Reglementează zona de protecție a unui monument istoric.
- Zona construită protejată, ceea ce implică deja studiul unei zone, nu numai al unui monument.
- Documentațiile de urbanism și amenajarea teritoriului sunt avizate și de Ministerul Culturii și sunt solicitate studii de fundamentare a acestor documentații care să argumenteze dezvoltarea în acord cu evoluția teritoriilor și a patrimoniului cultural deținut.
Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții,
care reglementează în mod evident ceea ce ține de monumentele istorice, dar ne ajută și cu categorii de patrimoniu neclasat și anume:
- Construcții din zone de protecție a monumentelor istorice, din zone construite protejate
- Construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate (adică PUG, PUZ prin intermediul Studiului istoric general sau a Studiului istoric zonal).
Și în această categorie includem clădirile care nu au întrunit criteriile pentru a fi clasate ca monumente istorice, dar care au valoare culturală relevantă în contextul urban. Se definesc ca fiind clădiri care prin valențele lor arhitecturale, istorice sau urbanistice se remarcă în cadrul categoriei clădirilor cu valoare culturală în context și se ridică peste media acestora.
Se protejează următoarele elemente:
- vechimea
- volumetria și modul de ocupare a terenului
- planimetria
- fațadele cu elemente stilistice relevante
- valoarea memorială care contribuie la imaginea caracteristică a străzii (ansamblului), a unui cartier, a unei zone protejate
Dar, cel mai important este că aici putem include arhitectura tradițională, casele tradiționale.
Nu există o definiție, nu există niște reglementări clare, decât această sintagmă și faptul că avem nevoie de avizul/acordul Direcțiilor Județene de Cultură (DJC) pentru intervenții asupra acestei categorii de construcții: autorizațiile se emit numai cu condiția obținerii în prealabil a avizelor și acordurilor specifice din partea autorităților care au instituit respectivele restricții.
Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul
Prin faptul că:
- definește Zona protejată
- stabilește obligativitatea elaborării PUZ pentru zonele centrale ale localităților, zonelor construite protejate și de protecție a monumentelor
- prin faptul că prin normele de aplicare se stabilește obligativitatea întocmirii studiilor istorice și a studiilor peisagistice pentru PUG
OMTCT 562/2003
pentru aprobarea reglementării tehnice „Metodologie de elaborare și conținutul cadru al documentațiilor de urbanism pentru zone construite protejate (PUZ)”
Stabilește conținutul cadru al studiilor istorice pentru PUG și PUZ ZCP, conținut prin intermediul căruia înțelegem mai bine ce înseamnă urbanismul istoric pentru că avem de studiat: istoricul teritoriului, evenimentele istorice care l-au influențat, prezențele arheologice (acest capitol devine un studiu de sine stătător, ale cărui concluzii sunt integrate în SIG/SIZ); studiem statutul administrativ, militar, funcțional al teritoriului, evoluția structurii etnice, a apartenenței religioase a populației, ocupațiile tradiționale persistente, evoluția reglementărilor edilitare care au modificat aspectul teritoriului, evoluția țesutului urban (reprezentând trama stradală, parcelarul, fondul construit, tipologiile fondului construit), operațiuni urbanistice importante care au modificat structura așezării.
Prezentăm două exemple, unul contemporan și unul istoric:
- Exemplul istoric este Calea Victoriei / Podul Mogoșoaiei deschis în 1692 și reprezintă „un prim gest politic și administrativ de restructurare radicală a unui țesut urban. Importanța acestei decizii politice ține de continuitățile transversale pe care le întrerupe” (citat din Studiul istoric de fundamentare a PUG Municipiul București, 2023). Această arteră atât de cunoscută astăzi a distrus la vremea trasării sale, în secolul al XVII-lea, mahalale cunoscute și proprietăți ale marilor domni și doamne ale vremii, care erau în fapt rude apropiate ale lui Constantin Brâncoveanu pentru că terenul pe care s-a trasat a aparținut bunicii sale Ilinca Cantacuzino.
- Exemplul contemporan este Bulevardul Unirii care leagă Piața Constituției de Piața Alba Iulia – început după cutremurul din 1977 și inaugurat în 1984. Această axă est-vest înlocuiește un țesut urban istoric organic, dezvoltat spontan, în câteva secole cu un bulevard liniar, impunător care se racordează mai mult sau mai puțin la țesutul care se păstrează și produce rupturile istorice pe direcția nord-sud.
Toate aspectele pe care trebuie să le studiem din cadrul conținut ne ajută să stabilim niște reglementări care să respecte identitatea locului, care să asigure o continuitate și protecția valorilor culturale.
Așadar, cele mai cunoscute documentații prin care se exprimă acest domeniu sunt:
- Studiul istoric general.
- Studiul istoric zonal, ambele reglementate prin conținut cadru.
- Studiu istoric de fundamentare a intervențiilor asupra monumentelor istorice sau imobilelor din zona de protecție a monumentelor istorice sau din ZCP, nereglementat, fără conținut cadru, lăsat la latitudinea specialiștilor care îl întocmesc.
Vorbind despre Studiul istoric general, care fundamentează Planul Urbanistic General și RLU aferent, în baza căruia sunt eliberate autorizațiile de construire, revenim la subiectul caselor tradiționale.
Singurul moment de care putem să profităm pentru evidențierea acestora, cu scopul conservării și protejării lor, la nivel cantitativ, la nivel de evidență, este la întocmirea studiilor istorice generale care se fac pentru fundamentarea PUG. Pe lângă faptul că evidențiem monumentele istorice, definim și delimităm zonele lor de protecție. Prin cartarea de teren și cercetarea bibliografică evidențiem și arhitectura tradițională locală, care, de cele mai multe ori se exprimă prin casa cu prispă în diferitele ei forme în funcție de regiunea istorică. În documentația istorică și de urbanism aceste case vor purta denumirea de clădiri cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate, astfel încât, dacă nu sunt încadrate în ZCP, să fie protejate și individual. De cele mai multe ori (mai ales în Muntenia și Moldova), ele nu mai formează concentrări în cadrul localității, ci sunt dispersate în teritoriu.
Un semnal de alarmă mai este tras și de Ghidurile de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural dezvoltate de OAR și realizate pe regiuni istorice / zone etnografice, prin care sunt aduse în atenție locuințele tradiționale și moduri de intervenție în mediul rural, pentru păstrarea specificului local.
În mediul rural, zonele centrale, care reprezintă în cele mai multe cazuri și vetrele satelor, au cel mai mult de suferit pentru că sunt zonele care primesc cele mai permisive reglementări, având în vedere nevoia de reprezentare a administrației publice și a comunității (sunt permise clădiri mai înalte și cu gabarite nespecifice).
Concluzii
Rolul urbanimului istoric în evoluția localităților și, în special, a centrelor istorice:
- Identificarea identității locului și a reperelor istorice
- Ierarhizarea valorilor și stabilirea gradul de protecție
- Stabilirea categoriilor de intervenție posibile
- Reglementări clare și ferme care să asigure perpetuarea caracteristicilor istorice
- Integrarea componentei economice și turistice în evoluția zonei
- Evitarea segregării de orice fel: funcțională, de mobilitate și crearea alternativelor în utilizare
* Sursa foto: extrase din proiectele UHM Research & Planning (Alina Marinescu, Ramona Ungureanu)
* Informații extrase din atelierul 6 – Restaurarea centrelor istorice, susținut de urbanist Ramona Ungureanu, specialist atestat de Ministerul Culturii în domeniul „urbanism istoric”, UHM RESEARCH & PLANNING, în cadrul modulului de ateliere online Relația dintre arhitectură și componentele artistice, la monumente – Modulului II/2024. Proiect inițiat de Art Conservation Support și susținut de Ordinul Arhitecților din România din Timbrul de arhitectură.
* Aceste informații sunt completate de articolul Evoluția zonelor centrale istorice
