...  de la Lecomte du Noüy la intervenții contemporane
În România extragerea picturilor murale nu a cunoscut o dezvoltare liniară, ci înregistrează acțiuni sporadice, declanșate de împrejurări speciale, individualizându-se șase etape de desfășurare, fiecare având motive distincte și strategii diferite referitoare la păstrarea fragmentelor de pictură murală extrasă. Acestea își găsesc explicația doar corelate, pentru fiecare intervenție în parte, cu nivelul de evoluție a conceptului de conservare și restaurare specific perioadei în care a avut loc.

Istoria extragerilor picturilor murale în România începe în anii 1880, la Biserica Mănăstirii Argeșului, cu meșteri străini invitați să execute o intervenție practicată în străinătate, însă fără precedent în plan național. Ulterior, motivele practicării unei astfel de operațiuni, invazive pentru ansamblurile de pictură și totodată salvatoare în cazuri excepționale, au fost legate de solicitările proiectanților lucrărilor de consolidare a arhitecturii (menținute din nefericire și în contemporaneitate), de dorința de a pune în valoare picturi murale originare acoperite cu straturi de picturi mai noi  și de imposibilitatea conservării picturii murale in situ - aici încadrându-se atât situațiile în care factorii de degradare nu au putut fi eliminați cât mai ales seria demolărilor bisericilor și clădirilor vechi de patrimoniu desfășurată în timpul regimul comunist.

 

Maria Magdalena Drobotă - dr. în Arte vizuale, specialist restaurator

Caietele restaurării 2017, pp. 210-249