Bisericile de lemn din judetul Sălaj sunt monumente de arhitectură reprezentative pentru arta religioasă, alăturându-se celorlate biserici de lemn din România. Construcția acestora se încadrează între secolele XVI – XIX, dar cele mai multe au fost ridicate în secolele XVII și XVIII. 

 

În județul Sălaj au existat 128 de biserici de lemn, dintre care acum se mai păstrează 92, iar dintre acestea 68 sunt încadrate Monument Istoric. Starea de conservare a celor din Lista Monumentelor Istorice este în general problematică, deteriorările fiind foarte numeroase și cu variate repercusiuni asupra durabilității și integrității acestora. În aceeași măsură sunt afectate și componentele artistice ale monumentelor, obiectele de cult sau ansamblurile de pictură interioară si exterioară. Câteva dintre aceste biserici au fost salvate, incluse în ample programe de conservare și restaurare și integrate apoi în circuite turistice. Restul sunt într-o stare de conservare precară, afectate de intervenții abuzive și inoportune, sau abandonate. 
Fără o atitudine responsabilă, în timp relativ scurt vor deveni ruine și valorile documentare, istorice și artistice pe care le reprezintă se vor pierde.

 

autori:

Adrian Rauca- Conf. univ. dr. Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, Departamentul Conservare și Restaurare

Irina Crețeanu- Lect. univ. dr. Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, Departamentul Conservare și Restaurare

Caietele restaurării 2018, pp. 246-265