Valoarea de utilizare a patrimoniului construit. Secolele XIX–XX

Ioan Darida

Articolul analizează valoarea de utilizare a patrimoniului construit din secolele XIX-XX, raportată la relația dintre performanțele inițiale ale edificiilor și exigențele contemporane. Valoarea de utilizare este definită ca proprietatea unei construcții de a satisface nevoile societății, fiind determinată de congruența dintre capacitățile existente și cerințele actuale. Intervențiile de conservare-restaurare urmăresc reducerea decalajului dintre acestea, însă fiecare intervenție generează pierderi ireversibile de substanță, afectând autenticitatea.

În contextul postmodern, patrimoniul este profund influențat de mutațiile aduse de civilizația mediatică și electronică: accelerarea comunicațiilor, deconstrucția orașului tradițional, periferizarea, pierderea memoriei colective și estetizarea excesivă. Imaginea ajunge să substituie realitatea, favorizând imitația, kitsch-ul și falsificarea, în detrimentul autenticului. Mega-construcțiile contemporane și spațiile virtuale contribuie la dezancorarea individului, slăbind legătura dintre cetățean, oraș și istorie.

Articolul subliniază importanța diagnosticului detaliat, etapă esențială în evaluarea performanțelor reale ale clădirilor istorice. Acesta presupune o abordare pluridisciplinară și permite fundamentarea deciziilor de proiectare, prin analiza degradărilor materiale, structurale și funcționale. Compararea performanțelor existente cu exigențele actuale evidențiază incongruențe majore, accentuate de intervențiile anterioare realizate după norme pentru construcții noi.

Autorul critică tendința contemporană de „punere în valoare” subordonată rentabilității economice, care conduce frecvent la mutilarea patrimoniului. Se insistă asupra respectării principiilor autenticității, compatibilității, reversibilității și lizibilității, promovate de marile carte internaționale. Reconsiderarea tehnicilor și materialelor tradiționale este prezentată ca o soluție durabilă și compatibilă, capabilă să conserve atât materia, cât și valorile culturale și identitare ale patrimoniului construit.

Use Value of Built Cultural Heritage 19^th – 20^th Century

This article analyzes the use value of 19^th-and 20^th-century built cultural heritage through an assessment of the relationship between the buildings’ original performance and present-day requirements. Use value is defined as the property of a construction to satisfy societal needs and is determined by the degree of congruence between its existing capabilities and present-day demands. Conservation-restoration interventions aim to reduce the gap between these two dimensions; however, any intervention entails irreversible losses of material substance, thereby affecting authenticity.

In postmodern context, cultural heritage is deeply influenced by the mutations brought by media and electronic civilization: the acceleration of communications, the deconstruction of the traditional city, peripheralization, the loss of collective memory, and excessive aestheticization. The image ends up substituting reality, favoring imitation, kitsch, and falsification, to the detriment of the authentic. Contemporary mega-constructions and virtual spaces contribute to the individual’s displacement, weakening the connection between the citizen, city, and history.

The article emphasizes the importance of detailed diagnosis, an essential stage in evaluating the real performances of historical buildings. It involves a multidisciplinary approach and allows the substantiation of design decisions, by analyzing material, structural, and functional degradations. The comparison of existing performances with current requirements highlights major inconsistencies, accentuated by previous interventions carried out according to norms for new constructions.

The author criticizes the contemporary trend of “improving” that is subordinated to economic profitability, which frequently leads to the falsification of cultural heritage. It insists on complying with the principles of authenticity, compatibility, reversibility, and legibility, promoted by the great international charters. The reconsidering of traditional techniques and materials is presented as a sustainable and compatible solution, capable of preserving both the material and the cultural and identity values of the built cultural heritage.

Autor:

Ioan Darida este expert restaurator patrimoniu mobil și monumente istorice, atestat de Ministerul Culturii, cu o activitate de peste 40 de ani. Este cadru didactic la Universitățile din Pitești, Craiova și Sibiu; coordonator lucrări de licență și disertație; susține cursuri și participă la programe de formare profesională în vederea obţinerii atestatului în restaurare pictură pe lemn și pictură de șevalet în colaborare cu Institutul Național de Cercetare și Formare Culturală, Ministerul Culturii. A lucrat sau a coordonat lucrări de intervenție pe mii de obiecte de patrimoniu mobil și zeci de monumente istorice de prim rang. Dintre monumentele la a căror conservare și-a adus recent contribuția amintim: Domul Romano-Catolic din Timișoara, Primăria din Craiova, Palatul Baroc din Timișoara, Primăria și Liceul Moise Nicoară din Arad, Biserica Mănăstirii Golia din Iași, Biserica Sf. Nicolae Șelari din București, Biserica Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil din Topoloveni-Inuri, Palatul Băncii Naționale București etc.

Caietele restaurării 2025, pp. 55-67

Cartea a apărut cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România din Timbrul de arhitectură.