Ansamblul Bisericii Evanghelice din Rupea. Intervenții de conservare și restaurare

Acest articol prezintă lucrările de conservare-restaurare a Ansamblului Bisericii Evanghelice din Rupea, realizate în perioada 2019–2022.

În momentul demarării proiectului, biserica se afla într-o stare deplorabilă, în primul rând din cauza nivelului ridicat al umidității din clădire. Trecută prin inundări și evoluții biologice la începutul anilor 2000, clădirea avea un aspect degradat, de clădire aflată în șantier, fără pardoseală și fără a putea satisface funcțiunea de lăcaș de cult. Mobilierul era împrăștiat în clădirile din incintă, în pericol de degradare din cauza depozitării improprii.

Degradările observate și cauzele acestora, precum și bogăția de elemente artistice valoroase aflate în pericol de degradare accelerată au stabilit prioritățile pentru lucrările care au urmat: drenajul solului, ventilarea zidăriei, gestionarea apelor pluviale și a umidității, terminând cu lucrările de conservare și punere în valoare a componentelor artistice.

Pe lângă lucrările menite să țină sub control nivelul de umiditate din biserică, au mai fost realizate o serie de lucrări de reparații și întreținere necesare. S-a refăcut continuitatea învelitorilor bisericii și turnului. Pereții, după o serie de intervenții, au fost văruiți cu lapte de var. Elementele litice de fațadă au fost curățate și completate. În biserică a fost montată o pardoseală de cărămidă. Pe parcursul intervențiilor au fost recuperate sau identificate componente artistice valoroase și s-au făcut descoperiri arheologice ce întregesc imaginea ansamblului. Toate intervențiile au contribuit la redarea în folosinţă a monumentului și la punerea sa în valoare.

The Ensemble of the Lutheran Church in Rupea. Conservation and Restoration Interventions

This article presents the repair, conservation, and restoration works carried out between 2019 and 2022 at the Ensemble of the Lutheran Church in Rupea.

At the start of the project, the church was in a deplorable condition, primarily due to the high level of humidity in the building. Having suffered floodings and fungal attacks in the early 2000s, the building had a desolate appearance, resembling a construction site, with no flooring and unable to fulfill its function as a place of worship. The furniture was scattered across the buildings within the complex, being at risk of deterioration due to improper storage.

The noted degradation and its causes, as well as the numerous valuable artistic elements found in danger of increasing degradation dictated the order of the subsequent works: soil drainage, masonry ventilation, rainwater and humidity management, and conservation and partial restoration of the artistic components.

Besides the works aimed at controlling the humidity level in the church, a series of other necessary repair and maintenance works were also completed. The continuity of the church and tower roofing was restored. After various interventions, the walls were whitewashed. The stone elements of the facade were cleaned and repaired. A brick floor was installed inside the church.

During the interventions, valuable artistic components were recovered or identified, and the archaeological works led to discoveries that further enriched the history of the ensemble. All these interventions contributed to the monument’s reinstatement as a cult edifice and improvement of its state.

Autori:

  • dr. arh. Alexandru Ioan Nichifor, Absolvent al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București (2006) și a studiilor doctorale în cadrul aceleiași universități (2015). Activitate de proiectare, cu precădere în domeniul restaurării monumentelor istorice ale comunităților săsești. Alexandru Ioan Nichifor Birou Individual de Arhitectură;
  • Lóránd Kiss, restaurator pictură murală, expert MC;
  • Ferenc Mihály, restaurator lemn, specialist MC;
  • Zoltán Árpád Kiss, restaurator piatră, specialist MC.

Caietele restaurării 2024, pp. 10-41