
Participanții la modulul de ateliere online desfășurat în 2025 au avut posibilitatea de a oferi un feedback la finalul atelierelor.
Un proiect foarte interesant și un schimb de experiență care aduce plusvaloarea în activitatea oricărui specialist în domeniul restaurării monumentelor istorice. (ADRIAN FRUNZETTI)
Cursul este o călătorie prin mai multe aspecte ale patrimoniului susținut de profesioniști cu experiență vastă în domeniu. Cu siguranță mă voi înscrie și anul viitor. Mulțumesc! (ANA MARIA MARIUTA)
Cursul a fost foarte bine organizat, iar informațiile au acoperit arii vaste de interes în domeniul restaurării. Fiecare atelier la care am participat a consolidat bagajul de cunoștințe, adăugând conexiuni multidisciplinare, esențiale pentru evoluția în spectrul acestei profesii. (SIMINA HAIDUC)
Sunt recunoscătoare pentru cele trei–patru ore de curs din fiecare luni și pentru toate ieșirile care mi-au fost deopotrivă de folos. A existat un echilibru între informația transmisă și discuțiile pe baza întrebărilor care ne ancorau mai bine în subiect. În acest mod m-am bucurat de o diversitate de profesioniști din domenii conexe și am putut să-mi formez o impresie despre ce înseamnă integrarea tuturor specialităților într-un proiect de restaurare. (ANDREEA CALMA)
Proiectul este complex și oferă o varietate de exemple concrete în toate domeniile restaurării. Este un format optim pentru colaborarea între specialiști din toată țara. Are utilitate maximă pentru lucrătorii în domeniu. Vizitele la site-uri sunt lecții practice și reuniri între specialiști și cei interesați pentru profesarea cu succes în acest domeniu. (MIHAELA GABRIELA BAZARCIUC)
Seria de cursuri oferite de Asociația ACS a reprezentat pentru mine o colecție de informații și învățături în domeniul restaurării, dar și ocazia de a cunoaște diferiți specialiști, lucrările lor, dificultățile cu care se confruntă și modurile în care ele ar putea fi depășite. (ALEXANDRA CÎMPEAN)
Construcțiile vechi au viață și povești nescrise, ele trebuie descoperite și împărtășite tuturor. (EUSEBIU PÎRȚAC)
ACS – o echipă cu mare dedicație pentru tematica Relației dintre Arhitectură și Componentele Artistice. Lectorii aleși pentru curs au avut, cu toții, prezentări fascinante, iar atenția cu care organizatorii au satisfăcut orice curiozitate și nevoie a cursanților a fost chiar emoționantă. Pe scurt, modulul de anul acesta a fost o încântare, a transmis informații valoroase, iar faptul că RAC a ajuns deja la a treia ediție este impresionant, mai cu seamă că nivelul calitativ s-a menținut la cote înalte. (LAURA ZAHARIA)
Proiectul e foarte bun…, complex…, profesionist…, Felicitări lectorilor și organizatorilor!! (POP IOAN)
Mulțumesc organizatorilor pentru efortul de a reuni perspective din artă, tehnologie, arhitectură, chimie, meșteșug și structură în jurul temei restaurării. Am apreciat calitatea prezentărilor și sper ca evenimentul să continue și anul viitor, cu accent pe vizite de șantier și aplicații practice ancorate în realitatea economică și legislativă din România. (MONICA ANDREEA CRĂCIUN)
Un curs complex, cu o abordare multidisciplinară care oferă atât informații teoretice, cât și practice prin analiza unor studii de caz (șantiere și proiecte realizate) de la profesioniști cu experiență, care mă ajută enorm în formarea mea și în practica profesională. Mulțumesc echipei organizatorice și tuturor celor care au făcut posibil acest proiect! (ANDREEA MICȘA)
Atelierele online organizate de ACS aduc un aport important de informații practice bazate pe expertiza lectorilor, către colegii care activează în domeniul conservării și protejării patrimoniului construit din România. (MARINA GINGIROF)
Sunt mai mult decât încântată de parcursul cursului, acesta oferindu-mi o privire asupra unor variate subiecte ce țin de restaurare, cu care nu am ocazia de a interacționa în viața de zi cu zi. A fost o plăcere să ascult o mare parte dintre invitați și am urmărit cu interes informațiile prezentate și studiile de caz enumerate. (IOANA DINCĂ)
M-am simțit ca un turist, prin clădiri frumoase, având cei mai buni ghizi: specialiștii arhitecți și restauratori, care m-au impresionat prin dedicarea și pasiunea lor pentru monumente. (ROXANA MARINESCU)
Modulele au fost interactive, interesante, mi-au adus cunoștințe noi și tehnice, mai detaliate. (TEODORA DRAGA)
Mulțumesc pentru organizarea excelentă a acestui curs, foarte utilă pentru mine ca arhitect aflat la început de drum în domeniul restaurării. (DANIELA IFTODI)
Cursul a fost foarte bine structurat atât din punctul de vedere al informațiilor teoretice, cât și al prezentărilor lucrărilor practice. Informațiile au fost de calitate, lectorii, personalități în domeniul restaurării, au fost pasionați și entuziaști. Cunoștințele dobândite la curs m-au ajutat în dezvoltarea profesională și îmi vor folosi în activitatea mea viitoare de restaurare. (OANA FLOAREA)
Aceste ateliere au fost pline de informații, în 2–3 cazuri concrete am și putut să aplic chiar din următoarele zile, a fost o experiență splendidă! (CSILLA ALBERT-TOTH)
Pentru mine a fost valoros să văd perspectiva specialiștilor din zona București, mai ales după ce am urmat un curs similar în Cluj-Napoca. M-a ajutat să înțeleg mai bine varietatea abordărilor în restaurare. (ANCA FILIPAN)
Cursul „Relația arhitectură – componente artistice” s-a dovedit extrem de util nu doar pentru specialiștii care lucrează direct cu monumente istorice, ci și pentru alți profesioniști care interacționează cu zone protejate sau orașe cu fond construit valoros. Consider că extinderea participării și către aceștia ar aduce un plus de înțelegere și responsabilitate în intervențiile asupra patrimoniului. (SIMONA PĂTRAȘCU)
Închei acest al treilea modul cu recunoștință și entuziasm pentru toate informațiile primite de la lectorii prezenți la aceste module, care au împărtășit cu noi din experiența lor, cu pasiune. A fost o participare bogată în conținut, prezentări și discuții care mi-au consolidat și îmbogățit informațiile în domeniul restaurării. Mulțumesc încă o dată pentru ocazia de a participa la un nou modul al acestui proiect și pentru că transformați acest domeniu într-o comunitate vie și pasionată. Mă bucur să fac parte din ea și abia aștept următorul modul! (ALEXANDRA POP)
Participarea, pe parcursul ultimilor trei ani, la atelierele modulului „Relația dintre arhitectură și componentele artistice, la monumentele istorice” a însemnat pentru mine o sursă prețioasă de informație teoretică, dar și practică (prin exemplele împărtășite de lectori), precum și accesul într-o comunitate de specialiști din sfera patrimoniului. Sper ca proiectul să continue și să evolueze. Mulțumesc ACS 🙂 (CRISTINA CONSTANTIN)
Un curs esențial pentru cei care doresc să activeze în domeniul restaurării imobilelor de patrimoniu. (LUCA BOTA)
Este un proiect necesar în domeniul restaurării, continuarea lui ar trebui să devină obligatorie. 🙂 Mult succes în continuare! (TEODORA DUȚU)
Să aprofundăm cele prezentate pe parcursul atelierelor (degradări, cauze și efecte, modalități de prevenire), umblând pe schelele ce îmbracă turlele domnești din Curtea de Argeș, reprezintă sublimul pe care aceste module RAC l-au atins. (GABRIELA PETICĂ)
În primul rând, aș dori să transmit felicitări pentru organizarea acestui curs.
Pentru cei la început de drum, aduce o foarte utilă familiarizare cu specialitățile implicate în procesul de restaurare. Aducerea împreună a lectorilor cu o experiență atât de bogată în domeniu și deschiderea lor de a răspunde tuturor întrebărilor creează o platformă de comunicare activă atât de necesară. Vizitele pe șantier vin în completarea informațiilor teoretice. (LAURA IOANA TIRON)
Proiectul „Relația dintre arhitectură și componentele artistice, la monumentele istorice” este o bună platformă de comunicare și schimb de experiență în ceea ce privește abordarea proiectelor de restaurare a monumentelor sau componentelor artistice. Pasiunea lectorilor pentru profesiile lor, experiența acestora îi ajută pe cei prezenți la curs să își seteze noi niveluri de performanța. Mulțumim! (CORINA IAVIȚĂ)
A fost o oportunitate valoroasă de aprofundare a cunoștințelor în domeniul restaurării patrimoniului construit, printr-o îmbinare echilibrată între teorie, studii de caz și discuții aplicate. Pentru mine, a contribuit semnificativ la formarea unei perspective critice și responsabile privind intervențiile asupra clădirilor istorice, susținând bunele practici și respectul pentru autenticitate. Mulțumim echipei de organizare pentru sprijinul acordat și pentru încrederea în importanța educației dedicate patrimoniului! (MARIA RADU)
Un proiect excelent, o colaborare între specialiști de care patrimoniul cultural avea mare nevoie. Așteptăm cu interes anul 4! (SORINA MIHĂESCU)
Atelierele ACS reprezintă o sursă extraordinară de informare prin intermediul cărora sunt prezentate evenimente și activități, care contribuie la formare continuă a celor care participă : arhitecți, ingineri, restauratori, istorici etc. Interacțiunea directă și accesibilă cu mediul academic, oferind oportunități de învățare și schimb de experiență între specialiști. Cei care participă au șansa de a explora diverse domenii artistice, pot învăța despre restaurare, conservare, prevenire și pot interacționa experți din toate domeniile, implicați în acest amplu proces ce se desfășoară în jurul componentelor artistice și imobilelor-monument sau a celor cu valoare arhitecturală însemnată. (MICU LILIANA MARINELA)
Ca participant pentru a treia oară în cadrul proiectului RAC, pot spune că experiența este la fel de valoroasă de fiecare dată. Informațiile oferite și combinația între teorie și vizitele practice în șantiere fac totul atât de util și captivant, încât aștept cu nerăbdare modulul 4! Mulțumesc organizatorilor și lectorilor pentru efort și dedicare! (RALUCA TRIFA)
Aștept următorul curs! (LUIZA MIRICĂ)
Recomand acest curs, datorită varietății subiectelor abordate. (DIANA ANDREEA MARIN)
Un curs foarte util pentru introducerea în domeniul restaurării. (ANDREI DORIAN CÂRLIG)
Am apreciat varietatea subiectelor și temelor abordate în cadrul prelegerilor, precum și organizarea vizitelor pe șantiere ce au venit în completarea cunoștințelor nou-dobândite. (AMALIA-ANDREEA NEDELCU)
Felicit organizatorii și profesorii cursului pentru rigoarea academică și dedicarea în aprofundarea relației dintre arhitectură și componentele artistice. Inițiativa contribuie esențial la formarea specialiștilor în restaurare și conservare, onorând patrimoniul construit cu profesionalism și viziune interdisciplinară. (DRAGOȘ BELDIMAN)
Cursul s-a bazat pe înțelegerea reală a contextului intervenției și pe prezentarea unor soluții aplicate, testate în teren, fiind discutate nu doar aspectele tehnice ale restaurării, ci și mecanismele de luare a deciziilor, documentația necesară, comunicarea între echipe și impactul pe termen lung al materialelor și metodelor utilizate. Astfel au funcționat ca o platformă de transfer de cunoștințe și ca un cadru coerent de formare pentru o intervenție asupra patrimoniului istoric, subliniind constant nevoia unei abordări colaborative, sensibile la specificul fiecărui monument. (ANDREEA ȘTEFAN)
Un curs foarte bun pentru o informare mai detaliată în ceea ce privește restaurarea, reabilitarea și procesele lor asupra monumentelor istorice. (IOANA ALEXANDRA COMAN)
Consider că atelierele ACS sunt de ajutor tuturor specialiștilor interesați de intervențiile și metodele de protejare a imobilelor și zonelor urbane istorice. (ROXANA MĂRCULESCU)
Doresc să mulțumesc lectorilor pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor noastre și pentru oportunitatea de a trage cu ochiul în bucătăria lor. (ALEXANDRU IOAN NICHIFOR)
O serie de cursuri esențiale, care oferă o perspectivă multifațetată asupra conservării patrimoniului. Studiile de caz din domenii diverse contribuie la o înțelegere nuanțată a problemelor și soluțiilor posibile. (TUDOR BRÂNDUȘOIU)
Cursul este hrană pentru suflet. Sunt lectori care inspiră, fiind pasionați de ceea de fac.
Avem nevoie de asta. (ANCA BENDESCU)
O experiență de învățare foarte potrivită și interesantă pentru domeniul protejării patrimoniului imobil. (GEORGE MARINESCU)
Este un modul extrem de interesant și oferă o pregătire foarte bună pentru domeniul de conservare și restaurare. (ANDREEA-CRISTINA HRIȚCU)
Vă mulțumesc pentru implicare, răbdare și sprijin! Vă felicit pentru o foarte bună comunicare și pentru modul de organizare atât în online, cât și în vizitele de șantier! (FLOREA-DUMITRESCU ELENA MONICA)
Modulul a fost unul extrem de util, pentru arhitecți, restauratori, și nu numai, cu o gamă largă și diversă de informații din domeniul restaurării. (SILVIANA CALNICEAN)
Mulțumesc foarte mult pentru inițierea, continuarea și perfecționarea acestui program foarte accesibil, care umple un gol important, acela al interacțiunii interdisciplinare cu specialiști din diferite domenii implicate în restaurare și, în general, în intervenții pe patrimoniul construit. În cazul arhitecților, golul este și mai mare pentru că în București, la UAUIM, nu mai avem de vreo zece ani școală postuniversitară de restaurare. (ANA-ELISABETA BOTEZ)
Felicitări pentru inițiativă și organizare, așteptăm noi prezentări în viitor. (VIOREL NIȚU)
Consider acest curs foarte util pentru pregătirea profesională continuă. (NICOLETA CABA)
Cursul este foarte util pentru a cunoaște și experiența altor specialiști în domeniu. (FILIP CIOBĂNAȘU)
Fiecare dintre cele 12 cursuri, plus cel extra despre atestarea experților mi-au oferit cel puțin câte un răspuns la întrebări pe care mi le-am pus, dar la care, până la momentul cursului, nu am reușit să găsesc răspuns. Însă mi-a oferit nenumărate răspunsuri și soluții la întrebări pe care, dacă nu participam, nu mi le-aș fi pus niciodată și din această cauză mă bucur că am participat. Pentru acest lucru, și nu numai le mulțumesc celor care au făcut posibil și accesibil acest proiect. (ILIE SORIN)
Aflat la al treilea modul, proiectul a rămas la fel de fain și util, aducând împreună lectori-profesioniști din diverse arii ale protecției patrimoniului, facilitând accesul la informații prețioase și la schimb de experiențe. Vizitele pe teren vin în completarea acestora și deschid alte uși către cunoaștere. Felicitări pentru încă un modul reușit! Cu mulțumiri! (ALEXANDRA ARDELEANU)
Particip deja la al treilea modul consecutiv organizat de ACS și de fiecare dată îl găsesc extrem de util cu lectori valoroși. Deși în activitatea mea de zi cu zi am de-a face doar cu o părticică a subiectelor discutate, la fiecare lector am luat notițe și am găsit informații de interes în domeniul biologiei. Majoritatea arhitecților, structuriștilor, dar mai ales restauratorii au atins și acest subiect al biodeteriogenilor, întrucât, inevitabil, toată lumea are de-a face cu așa ceva. Faptul ca s-a desfășurat online, a fost un punct forte, putând fi accesat de oriunde. Am apreciat răbdarea lectorilor care au răspuns la toate întrebările, indiferent de ora târzie, precum și pasiunea cu care fiecare și-a expus subiectele. (OANA CHACHULA)
Recomand acest curs pentru că vă aduce mai aproape de renovarea asumată a clădirilor vechi. (OANA IACOB)
Pentru mine, cu acest proiect, orizontul s-a lărgit. Am avut ocazia să ascult și să învăț de la mulți profesioniști din domeniu! (DOBRIBAN MELINDA)
Conlucrarea arhitecților și a inginerilor cu restauratorii de componente artistice este vitală pentru restaurarea monumentelor de arhitectură. (CLAUDIA POPESCU)
Mulțumesc pentru aceasta incursiune a restaurării în spațiul românesc. (VIDA MARA)
Am participat în fiecare an la toate modulele RAC de la ACS și consider că este un proiect foarte bun și util pentru profesioniștii din domeniul conservării și restaurării patrimoniului cultural. Lectorii au fost întotdeauna profesioniști cu experiență vastă în domeniu, fapt ce aduce plusvaloare calității activității ACS/Patrimonescu desfășurată în general. Cred că proiectul are potențial de dezvoltare și merită să fie unul longeviv, mai ales că acum, după acest timp, s-a format în jurul său o comunitate formată din oameni ce împărtășesc aceleași valori și fac schimb de experiență. Vă doresc succes și sper să ne revedem în următorul sezon. (IRINA-PETRA GUDANĂ)
Fiecare proiect este un caz unic și este imposibil de aplicat soluția pe care credeam că mi-am însușit-o, de aceea cred că acest de schimb tumultuos de informații din domenii interconexe îmi asigură un bagaj și resurse la care pot apela oricând în procesul complex de abordare a restaurării. (CARMEN TIGAU)
Un curs interactiv, foarte complex. Oamenii aceștia au reușit să compacteze foarte multă informație într-un timp relativ scurt. Apreciez enorm inițiativa și mă bucur că am descoperit acest colectiv. Recomand și studierea articolelor de pe site și a librăriei online. (DIANA MICU)
Este un modul foarte interesant care aduce specialiști din domeniul restaurării la un loc. Recomand! (DUMITRACHE DELIA ROXANA)
Parcurgând două dintre modulele dumneavoastră am înțeles că o nouă formă de predare și învățare ia naștere. Faptul că am fost studentă pe parcursul acestor module m-a făcut să văd cu alți ochi cum poate să fie înțeleasă și practicată conservarea și restaurarea. Sunt sincer recunoscătoare pentru dedicarea tuturor celor care au muncit pentru ca acest proiect să existe! (REBECA RAFAEL DAN)
A fost un curs bun, mi-aș dori să particip și următorul dacă se vor organiza. Lectorii invitați au experiență serioasă în domeniu. (TATIANA CIORTEA)
Cursurile online RAC reprezintă o inițiativă lăudabilă și deosebit de utilă celor care își doresc să realizeze proiecte de intervenție asupra patrimoniului construit. Mă bucur că inițiativa ACS își propune să continue, cu atât mai mult având în vedere faptul că în București nu există în momentul actual un curs de specializare în domeniul restaurării patrimoniului construit. Apreciez în mod deosebit și efortul depus pentru a organiza vizitele pe șantierele de restaurare. Mulțumesc! (MIRELA VLĂDUȚĂ)
Recomand cursul „Relația dintre arhitectură și componentele artistice, la monumente” tuturor celor interesați de conservarea patrimoniului construit. Formatul online, completat cu vizite pe șantiere de restaurare, a oferit un echilibru excelent între teorie, prezentări practice și experiență pe teren. Pentru mine, acest curs a fost o experiență valoroasă în formarea profesională continuă. (AURELIA AXENTE-STAN)
Un modul valoros și bine organizat, cu participanți din diverse domenii și informații utile. A fost o experiență complexă și inspirațională! (POPESCU BIANCA)
Cursul este foarte util chiar și pentru cei care sunt la început de drum. În cadrul modulului am parcurs teme diverse, cu mulți specialiști implicați și pasionați în domeniu. (TAMAS KRISZTINA)
Genul de curs la care, pe măsură ce afli mai multe, îți dai seama cât de puțin știi. (SIMONA DINESCU)
Link către feedback 2024: https://caietelerestaurarii.ro/2025/04/11/relatia-dintre-arhitectura-si-componentele-artistice-la-monumente-feedback-2024/
Link către feedback 2023: https://caietelerestaurarii.ro/2024/02/12/feedback-proiect-relatia-dintre-arhitectura-si-componente-2023/
Relația dintre arhitectură și componentele artistice, la monumentele istorice,
proiect inițiat de Art Conservation Support;
proiect susținut de Ordinul Arhitecților din România din Timbrul de arhitectură.
Parteneri proiect: Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia: Departamentul de Istorie, Arheologie și Patrimoniu (DIAP), Universitatea Națională de Arte din București: Secția de conservare-restaurare opere de artă, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca.
